iubito
noi nu sîntem valizele timpului
nu sîntem scările rulante din magazinul cu patru nivele
unde unul urcă altul coboară
nu sîntem nici chipurile din dosul măştilor carnavalului

noi sîntem ceva ca o ploaie măruntă de toamnă
o fântână în care vocile melcilor nu se sparg niciodată

decât să ne certăm fără rost ce-ar fi să
omenim un râu care plânge
care suferă că nu e pe hartă sau că
nu se varsă-n ocean

refuz să mai plimb graba noastră în pantofi
din piele de şarpe
târâtoarele sînt şi ele suflet de om
dacă nu crezi întreab-o pe Eva

n-ar fi greşit să strivim furnicile când ne ies înainte
cu flori de cicoare?

împreună cu forfota noastră de gânduri
am putea locui într-o solniţă sau dacă
lui Dumnezeu i-ar face plăcere în foiţa unei ţigări
ca pulberea de tutun