Bate a miez de noapte
se despică inima văzduhului
umbrele își dezgolesc pieptul la lună
frica se învelește cu propriul sânge
ruinele vechi
clocotesc forfota spiritelor
colții de arginți
străpung ouăle păianjenilor uriași
pădurile toamnei au frunze pătate
și niște ochi pâlpâind ca niște torțe
dau fiori
mă trezesc furnicat de nemișcare
am respirația obosită
vreau să uit totul
asta ar însemna să rămân singur.