Se strâng din colțurile străzilor
lacrimile cerșetorilor
și se pun în giulgiul ceții
ridicată peste umerii mei
limpezește vorbele trecătorilor
cu dinți încleștați
de sacrificiile propriului uz

unii au cuvinte înalte
pentru simplitatea unei scări de bloc
sub care nefericiții
injectează în vene deschise fericirea

alții fără grija zilei de mâine
răstignesc pe pleoape neputința
mângâind umbra domoală
ce le încolăcește picioarele
precum un câine credincios

peste tot sunt vorbe aruncate la întâmplare
în față o victimă colaterală
speranța a fost lovită de multă neîncredere
și- a căzut cu cuibul în brațe
acum îmi mai trebuie o fărâmă de încredere
să-i pot reconstrui zborul.