de atâtea coşmaruri mă vizitează morţii
cei cunoscuţi cu vorbe obişnuite cu ticuri şi metehne
de-ale casei /
fugim împreună călare sau în maşina mică
adormim în patul din mobila pentru păpuşi

e prea ridicol / sunt prea bătrână
să prind la piept o floare de păpădie în semn de doliu
pentru soarele din copilărie
când adunam în palmă inimi mici de traista ciobanului
să prindă rădăcină în alt loc

de când am plecat la drum drept ascund
sub haina căptuşită moale
braţele tatuate de fulgere încă vii
sângele care se prelinge în praf
şi se ţine ca râia de tălpi // mi-e ruşine
să mă descalţ s-o tai pe scurtătură

poarta mea s-a mutat cu stâlpi cu tot
dincolo de drum /
strâng pumnul mai tare sub mânecă
mă ghemuiesc
îndoi genunchii
lângă fântâna părăsită cu ţipăt de miel alb
tot mai alb