omul comun a intrat în direct
cu omul său necomun se adresa comunităţii
a zis o să iau zece vârcolaci pentru românia
îi vor mânca partea neipotecată din soare
prin unghere şoarecii de domiciliu
vor aprinde lumânărele rozând câte puţin
din fiecare oraş vârcolacii aşezaţi
la masa de seară vor înghiţi fiecare femeie
ca pe o lună nouă strigând ole au terminat
cu aceşti sateliţi ai bărbatului
apoi se vor odihni intrând pe geamul oraşului
în somnul proletarului alungat pe străzi

el nu realizează că a devenit iarăşi proletar
poartă cu el o comoară într-o pungă de plastic
mănâncă seminţe în metrou în timp ce citeşte ziarul
înghite furios un hamburger la amiază
şi cucereşte femeie după femeie
aşteptând tacticos la bursa locurilor de muncă

nu-l întrebaţi el nu va recunoaşte nicicum
că a devenit proletar era copil
când tatăl său şi-a ars carnetul de partid
dar şi-a pus deja ochelarii şi bereta bunicului
de paşte împarte ouă roşii puştilor
ce stau la rând să ducă la stand
căruciorul pentru alimente la penny market
el mai luptă pentru salvarea balenelor albe
eşuate pe toate plajele din lumea aceasta
iar o dată pe săptămână e poet scrie un poem
pe lentilele aburite ale ochelarilor

el spunea am să chem zece poeţi pentru românia
le voi cere să-şi mănânce poemele
să le stoarcă apoi din batiste dimineaţa
când prin rafturi şoarecii vor ronţăi dex-uri
îşi vor ascuţi dinţii în silabele suprarealiste
timpul va intra în ajutor de şomaj
inima mea este de mult în şomaj
dar el spune că vom cânta românia
ca altădată
zece poeţi pentru românia lăuntrică profundă
vor asculta balalaica
pantofii stâlciţi vor dansa pe străzi
până la sânge
vor strivi asfaltul
vivat românia