ne începem fiecare zi
secolul vorbim
despre noi
irosim aerul pentru o idee
fără să știm dacă se merită
îngrămădirea asta de cărămizi
sub noi
un piedestal pe care nu o să stea
pînă la urmă nimeni
construit prea tîrziu pentru o revoluție
amînată perpetuu
dreptatea este vina părinților
devenită blazon
iubirea
plictis pentru după-amiezi
în care învățăm instrumente de tortură
care nu lasă urme
în noi
sau poate un fel de indecizie lingvistică
în fața fricii de singurătate
cu care ne împreunăm
dimineața
mîinile