spre seară mă întorceam la ale mele
greoi
ca după un pachet cu tutun prost
citeam din geo bogza despre cum totul îl chinuia atunci
faptul că avea zece degete, în loc de o sută
ninsese mult
mai mult decât era nevoie într-o iarnă întreagă
geometriile
își purtau segmentele ninse
pe străzi
fiecare pentru sine
unele ajungeau unde trebuie
altele nu duceau nicăieri
se învârteau câte unii
în cerc toată ziua
bagă bine la cap
nu ești tu primul nici ultimul prost care greșește drumul băiete
bătătoream bine zăpada
până la sânge ostășește
fără onoruri sau salve revoltat
mai întâi de destinul biologic al lumii

* Geo Bogza