Capul de îl întorc
semnele se iau după mine
ca un urlet de lup
încolţit de propria umbră.

Cineva de culoarea algelor
din depărtare mă strigă
peste fluvii
văd flacăra cum decojeşte
seminţele din lucruri
văd minunea în care pot crede.
Ay, cum alergi
pe lângă abruptele stânci
fără schimburi de patrii
şi te faci tristă lunecare
rostogolire într-un cerc invizibil…