ei tot asta ziceau
să-mi iau versurile și să plec
ei erau cei mai buni critici de artă
cele mai perfecte căi înaintea pierderii conștiinței.
era greu să mori cu ei alături, salvatorii.
eu sunt încă în șanț, strigam
tocmai mi-am împușcat adversarul
eu cui rămân?, și se-ndepărtau de mine ca de-un ciumat
de parcă n-aș fi știut pe cine-am ucis.
eu în Isus am tras, cretinilor,
aș fi strigat
pe El L-am ucis mortal domnule general
acum dați-mi gradele promise
dați-mi vila pe coasta de azur dați-mi banii valuta!
cu nimic am rămas eu ucigașul
până la urmă am luat cadavrul acela
și l-am îngropat unde nimeni n-ar fi bănuit.
mama și tata, frații și surorile vin anual
în țintirim și se roagă pentru fiul căzut în Irak.
se roagă cu putere să fiu iertat de mașina mea de scris.
de povara AG-ului meu care multe morți a adus.
lacrimile lor udă osemintele lui Isus – El e stăpân p-acolo.
am încurcat-o, fraților, mi-am greșit mormântul,
iar va veni vreun general să mă caute
poate dă de hristos în mormântul soldatului necunoscut
și-L va face și pe El erou – arde-aș odată
să nu apuc ziua aceea!

(Nu va mai urma)
După ce voi muri o vreme