am adunat în pumni apă de izvor mi-am spălat cu ea ochii
brazii în ace de diamant perforau adânc înserarea
până când cerul a sângerat cronic
în stele

nimeni pe drum
o piatră strângea umbre în răni de-alabastru
venea noaptea șchiopătând rece.

în mâini aveam caietul
un vânt răcoros palpita printre crengi
până a devenit greu cât patul puștii lui tata
mi-am spus în noaptea de sânziene
visele ar trebui sa fie cuminți
caietul să fie închis
rănile pansate
și tu
undeva
așteptându-mă
cu ceai fierbinte și biscuiți

doar prin obloanele deschise-ale lunii
zburau iele nebune și stafiile
se cerneau printre brazi
în fuior.