Sunetele vocii tale
Sunt atât de suave și calde,
Că aș putea să nu le aud
Îmi este deajuns închipuirea.

Lumina ochilor tăi
Este atât de vibrantă,
O simt cum îmi arde dorința
Și nu mă mai apropii.

Urmele pașilor tăi
Sunt atât de neverosimile,
Îmi este deajuns să sărut glezna
Pentru ca să simt cum calci.

Dragostea ta este o umbră
Care crește odată cu iubirea,
E deajuns să ajungă la amiază
Ca să se piardă în liniște.

Și apoi nimicul e atât de întins
Că se creeaza o entropie,
Încât, e deajuns să-l percepi
Ca să știi ca totu-i fară rost.

Și ce ar putea fi viața
Decât o clipă decăzută,
Pe care nu o luăm în seamă
Fiindcă și așa trece.