În drumul meu
Spre sihăstrie
Am înâlnit o stâncă.
Prea lată
S-o pot ocoli...
În jur,
Prăpastie adâncă;
Prea-naltă
S-o escaladez...
Cu fața,
Prea abruptă.

Tot drumul
Ce-am făcut
Până aici
A fost oare degeaba!?
Zadarnic să-mi fost
Efortul, sacrificiul!?
Zadarnică și graba!?

M-am așezat,
Privind în jos,
Dezamăgit de toate.
Doritu-mi-am
Oare, prea mult,
Să las răul în spate?

O toropeală m-a cuprins
Și-o voce
Auzeam din munte.
Ecouri se zbăteau
În stânci
Și vorbe,
Veneau multe...

„Voi!...
Îmi sunteți ochi
Către voi
Ș-urechea
Ce v-ascultă.
Prin voi!
Vă aflu de nevoi
Și mâna voastră-i
Mâna Mea,
Ce dă, și ia,
Ș-alungă.
Iubiri, și ura
Dintre voi
Sunt ale Mele daruri.
Prin ele pedepsesc
Greșeli
Sau îndulcesc amaruri.
De tu,
Acuma vei fugi,
Un deget Mi-ai tăiat!
Și mulți
Simți-vor lipsa Mea,
Gândind
Că i-am uitat”...

Mi-am revenit
De-odat'...
Din vis!?
Dar glasu-mi
Răsuna încă
În minte.
Mă-ntorc spre stâncă...
Nu era!
Un bolovan,
Doar,
La margine de drum,
Spre-aducere
Aminte.