zorii cresc ca o iederă
noi doi
nu știu dacă suntem departe sau singuri
adunând clipele ca pe bunul cel mai de preț
masa cu două scaune
visul de pe riviera franceză
pâlpâie

și oamenii nu sunt niciodată atât
de insistenți
cruzi
încât să ne întrebe ce mai facem

liniștea e de două feluri
când nu se mai aude nimic/
când singur timpul
moare albind înaintea iernii