Mi se pune pata! Dă-te de pe mine!
de o vreme-ncoace ești atât de grea
că-mi îndoi podoaba când te lași pe ea
și când țipi în spasme cât îți e de bine.

Nu-mi mai arde-acuma de împreunare!
când propui partida, parcă m-ai vâna
cum vâna odată, trist, balena sa,
cu harponu' țeapăn, șchiopu'Ahab pe mare.

Mai miroși a roză, însă dau de spini
când dezbraci textila, lent peste călcâie
și la “Fin!”, de lacrimi, mai ca o lămâie
despicată-n două, ochii mei sunt plini.

Mai aud, mai pipăi, mai vorbesc, miros;
Dar nu simt nimica de la brâu în jos .

Dupa A tine, a mine - Adrian Păunescu

Mai miros a tine, mai miroși a mine,
o să vină vremea să ne șteargă ea,
încercare aspră, misiune grea,
nouă, niciodată, nu ne va fi bine.

Te-am iubit cu moartea în împreunare
te umpleai de mine, iarăși te vîna,
azi rămîi cu moartea, trista, blînda mea,
eu rămîn cu pielea scînteind de sare.

Mai miros a tine, ochii mei sînt plini
de-ale tale lacrimi pînă în călcîie,
dragoste finală, moartea mea dintîie,
floare-n gelozia sectelor de spini.

Mai vorbesc cu tine - trist și dureros
Prin al cărnii noastre-mpreunat miros.