eu locuiesc într-un apartament
dar când plâng ies pe balcon
acolo am aer acolo am durere colectivă am
zgomote de la televizoarele vecinilor
întotdeauna mă gândesc ce înseamnă prăbușire
un sistem de legi încălcate și
dintr-o dată
toată lumea iese la geamuri
iar eu încerc să mă ghemuiesc numai într-o mână
de carne și mă ascund ca un dezertor
în brațele femeii
totuși ce înseamnă prăbușire
să plec de la o armată la alta
pe sângele meu să lupt
să-l câștig pe-al altora
și fericită plină de oameni cu săbii în mână
eu spun pace pace
dar ce înseamnă prăbușire
eu plâng numai pe balcon
și vecinii stau
mi se pare
ca niște flori de gheață
pe geamurile lor
pe geamurile mele
prăbușire publică
inima mamei e-un bancomat și din
dragostea mea
ea păstrează comision
lunar
când trebuie să iubesc gura mea e strânsă
și libertatea mea e în ea
îmi înghit și libertatea și dragostea și le păstrez în mine
ca pe-o glicemie care devine diabet
diabet care devine moarte
când mă bucur de prea mult
vecinii ca niște flori de gheață
așteaptă gloria mea
cu frunți lipite de geam
și-mi lipesc și eu fruntea
și tinerețea
de-o foaie de geam din balcon
Aida -
Poezie:
Comentarii
lucian -
la inceputul poemului credeam ca balconul tau este inca fara ferestre, asa cum ereau din constructie cele dinainte de 89, dar la sfarsitul poemul am inteles ca si tu te/ai inchis in propia ta lume. de fapt este o stare a celor care traim intre doua lumi, desi mesajul acesta nu il transmite poemul tau... sau poate... stiu eu, nepriceputul!