teotim -
retrăire
sângele mi se prelinge în semiîntuneric
aproape că îl pot aprinde cu un chibrit
e acolo un mut în care încet-încet
mă recunosc
dau să mă feresc
cu naivitatea celui care copleșit de o lovitură
își trece pentru o clipă brațul peste frunte
ca și cum tocmai s-ar smulge din vis
strigătul mă învață să deschid gura
ușa se rotește încet
cartea a rămas cu foile în aer
în timp ce zidul s-a făcut deodată cald
Poezie:
Comentarii aleatorii