când îmi spui și îmi atingi urechea
ceva intră în venele mele de toată săptămâna admir spitalele
cu merii lor înflorind pansamente de aer

în zilele în care mă îmbrac simplu de obicei plouă mărunt
ies în fața casei și mă descalț de teniși pentru a fi iarba apelor

tu ieși în prag
mă strigi și închizi ochii
apoi alergi ca să mă iei în brațe
eu nu îți răspund
cum odinioară acei pomi văruiți
ce te apropiau de primăvară când erai mică

încă nu știu de unde ai aflat
că îmi scriu pe mână vorbele care te fac fericită

sunt ca un dor fructifer
care nu se mai miră de ce îi cad fructele prea coapte