Sculptez de-acum icoane întoarse spre perete,
Un var uscat, albastru, ma-neacă în tumult,
De-a latul meu se plimbă mascate siluete,
Îmi sunt de-ajuns în mine, ori poate chiar prea mult;
Pâş, pâş… aud în spate, mi-e umbra făr’ lumină,
Sub versuri – cod de bare, pe ochi – arginţii morţi,
De noi nu mai întreabă nici ştreangul de morfină,
Iar eu mă ştiu mai bine cu cât mă uită toţi.
Balauri Winston, vise în zaţ instant, şi file,
Mărfare intercity pe şinele de os,
Răvaşele datate, ştergându-se-ntre ele,
Am şi uitat tăcerea, d-apoi să scriu frumos…
Pe ochii vremii, culcă monede întomnate
Acest simptom nostalgic uitat întredeschis,
De-acuma, epitafuri sculptez pe voci trădate,
Şi-apoi, nimic – o umbră ce-a traversat un vis.