l-am lăsat să urce pe scaun
m-a privit puţin încurcat
ca şi când şi-ar fi cerut scuze că asta e tot
că nu are nici o continuare a acestui gest
eu îmi frecam palmele
căutând o tăietură
o urmă de bătătură orice
semn că sunt ceva mai mult decât o imagine
au trecut minute bune
de când îmi priveam degetele
m-am apucat chiar să le învăţ pe de rost
ca şi când urma să dau examen din mine însumi
el era tot acolo
şi fiecare percepţie a lui
făcea ca fiecare obiect din încăpere
să apese dureros asupra mea

destul

l-am privit
ca pentru ultima dată
şi-am spus
am nevoie de scaun