Cântec de noroc
Unde nu am eu noroc
Ca pe-o parte să mă-ntorc
Să visez în dungi albastre
Despre fetele măiastre
Bani de aur și de-argint
Spuneți-mi cum să v-alint
S-apăreți în calea mea
Să-i fac mândrei salbă grea.
Fato, verigheta ta
Degetu-mi încolăcea
Și-l lăsa fără suflare
Când era lumina-n floare
La cât sunt eu de pervers
Te-aș ascunde într-un vers
Aș veni și eu cu tine
Și-aș ascunde cheia bine.
Cântec de stea
Agăța-mi-aș ochiu-n stea
Să văd lumea-anapoda
Axis Mundi-n cale-i scos
Bârnă din ochi luminos
Pe-o sprânceana te-aș păstra
Ca să-mi fie noaptea grea
Pierdută prin labirint
Cât aș vrea să te mai mint.
Când zăpezile-or cădea
Să-mi încălzești inima
Și patul să-mi fie rug
În genunchi să te ajung.
Cântec de ușă
Fă-mă ușă Domn Domnuț
Pe potecă mai giosuț
Să fiu strunga fetelor
La culesul merelor.
Care-n lume n-o greșit
Treacă pragu-n asfințit
Eu să-i fiu vis nevisat
S-o-velesc pe înserat
Care n-o greșit prea mult
Scâncetul să i-l ascult
Să-i frământ dorul nebun
Prin vise să mă adun.
Care-n lume o greșit
S-o muncesc din asfințit
Până-n zoriori de zi
C-apoi iar o mai pofti.
Comentarii aleatorii