dacă voi ține mâna întinsă deasupra pântecului tău
o să se încingă ca un bețișor de santal
în fumul căruia o fecioară brodează pietre în carne

trupul veșmânt fluid
se despică precum odată marea
unde un copil legănat de o cămilă
își privește urmașii aidoma unui beduin
mormântul faraonilor de gips

degeaba valurile se înalță parapete de mărgean
în zadar molima își lasă ovulele în nisip
spinările noastre vărgate de bici
au căpătat forma unor cochilii
dar uite
căluții de mare tot mai știu să picteze
apa din coapsele tale și nu uită să culeagă
paharele sparte ale unui ultim sărut imponderabil

în tine se deschide un vortex
și-mi ceri a nu știu câta oară
să-ți spun povestea notei ut
iar eu împreunându-ți mâinile
voi striga în toate limbile
dezlegându-le hamul
că lumea se împarte iarăși la unu

gândul nostru va fi din nou
încrustat de cuțit a răscruce
și cărțile antebrațului vor rămâne deschise
până când vizitiii vor aduce din adânc o corabie
ca o ladă de zestre o caleașcă a început de crâng
iar Gomora va deveni un orășel
în globul de cristal al cetățeanului kane