mă gîndesc la oamenii care curg în alți oameni
sînt zile cînd nu traversez nici un rîu
pustiul ia forma unui scaun
apoi odată ce m-am așezat pe el
cineva bate în geam mă scoate din acvariu
iar ziua se termină fără să aibă rost
dar sînt și zile cînd rîurile curg cuminți
peste poduri fiecare cu calea lui
iar seara tot orașul devine o lagună
plină cu o puzderie de luminițe
cu clapsidra lor proprie unde oamenii curg
în alți oamenii după reguli bine stabilite
și mai există și zilele în care ne desprindem
de mal bărcile din cauze de frînghii prea obișnuite
plecăm în viața noastră din larg
departe de viață