- Poposim încă cincisprezece minute, anunţă şoferul microbuzului.
În autogară, imediat ce păşi pe bitumul denivelat al peronului, aerul cunoscut din copilărie îi invadă plămânii cu mirosul noxelor de la autobuzele bătrâne. Unii călători îşi aprindeau ţigările. Alţii intrară în fast-food, grăbiţi să li se prepare ceva de mâncare. Ar fi ajuns mult mai repede acasă cu microbuzul, dar îşi refuză în minte cei patru kilometri de mers pe jos, la miezul nopţii şi confruntarea cu dulăii de la stână din marginea satului. Mai erau trei ore până la plecarea autobuzului de Pădureni.
Verucosul coborâse într-una din staţiile din oraş. La plecare, îl salutase exagerat de politicos şi, fără motiv, îşi ceruse scuze. Apoi, străbătu întregul microbuz, ridicând mâinile, ca un chirurg înainte de a primi mănuşile de la asistentă. Îl urmări cum purta geanta de voiaj pe antebraţ şi se apropia de taximetristul ce-şi împingea maşina spre un loc mai bun.
O văzu printre literele reclamei din vitrină. Se aşezase la masa unui client preocupată doar de telefon. Ar fi mers în sala de aşteptare, dacă nu ar fi remarcat detaşarea lui obraznică. Intră încercând să atenueze cât mai bine impactul uşii împinsă de un resort puternic. Ea îl observă şi trecu grăbită la tejghea. Îi primi salutul cu o indiferenţă voită.
- Sunt în trecere, se văzu el obligat să precizeze pentru a nu-i stârni suspiciuni.
- Ştiu, te-am văzut urcând săptămâna trecută într-un microbuz. Trebuia să treci pe-aici, măcar la întoarcere!
Comandă o cafea şi ocupă locul cel mai retras lângă o pereche de aurolaci consumându-şi idila la o sticlă de bere consumată frăţeşte. Afară, călătorii se înghesuiau la microbuz. Din curba străzii, maşinile îşi aruncau luminile violente pe feţele lor; treceau într-o goană nocturnă cu răsărit şi crepuscul, apoi fiecare chip îşi definea profilul în becurile autogării, mai delicat şi misterios.
Prindea frânturi din argoul aurolacilor, câuta să dezlege firul conversaţiei lor din cele câteva cuvinte cunoscute, dar gesturile fostei iubite îi abăteau atenţia spre ea şi prietenul ei necunoscut. Uitase de când îi devenise indiferentă, suporta uşor întâlnirile întâmplătoare. Acum, răspundea chemării unor amintiri şi se gândea, nu la cea aflată lângă alt bărbat, ci la trecutul lor învâluit în aura nostalgiei. Simţindu-se privită, ea se ridică de pe scaun şi trecu în spatele tejghelei. El îşi făcu de lucru zgârâind cu paiul de plastic zaţul uscat al cafelei. Deforma închipuirile rămase sub urmele buzelor sau unor picături pierdute. Când îi auzi paşii, vinovat, acoperi paharul cu palma. Găsea ceva nou şi artificial în alura ei.
- Mai doreşti ceva?
- Nu, o să ies la aer.
Sprijinit de o coloană în dreptul fast food-ului, încerca să nu privească în direcţia ei. Urmări forfota obişnuită din autogară, manevrele autobuzelor, gâlceava taximetriştilor şi aerul pierdut al călătorilor aşteptând în noapte. Localul îşi trimitea luminile înşelătoare la picioarele sale. Rar, uşa grea se deschidea şi se izbea cu zgomot. Zgomotele deveneau supărătoare. Îi tentau mintea cu imaginea ei facilă, obligau la o privire furişă, cuprindeau gânduri dezamăgitoare.
Ciudat cum reînvia scene pierdute; făcea abstracţie de prezenţa ei dincolo de literele disparate, fără sens. Savura curiozitatea ei, prefăcută sau nu, atunci când povestea o întâmplare tristă. Datorită fluxului de dopamină se poticnea, sărea peste amănunte, ridica tonul pentru a se face înţeles, dar ea nu schimba subiectul, nu dădea din cap cu mintea aiurea, îi punea întrebări pentru a-i întregi istorisirea; părea absorbită.
Pesemne că era conştientă de prezenţa lui apropiată.
Cu spatele la fast–food, retrăi apropierea lor bruscă şi pătimaşă, primul sărut, ca un schimb de reţete, plimbările cu povestiri lungi, fără secrete şi popasul repetat pe aceeaşi bancă din parc. Ea devenea o parte din el, din viitorul lui, îi îmbogăţea anotimpul cu dragostea pentru flori, îl făcea să tânjească după o ploaie care să-i izoleze de restul lumii.
Apoi, a venit neînţelegerea, despărţirea şi, credea el, uitarea. Pe ascuns, observa asta cu amărăciune, tânjise inconştient după ea; prezenţa celuilalt îl rănea.
Autobuzul de Pădureni se apropie cu frână de motor oprind în bordură.În afară de el, nu era nimeni care să meargă în acea direcţie. Şoferul lăsă motorul pornit şi intră în autogară. Urcă fără tragere de inimă în autobuz. Se aşeză în locul cel mai apropiat de şofer şi aşteptă. O urmări cum adaugă în depicătura chiflei, stăpânită de automatism, varza, maioneza, muştarul şi ketchup-ul. Clientul clefăia în gol, cu ochii ţintă la mâncare.
Dinspre râu zări prima geană de lumină. Lângă stâlpul de care se sprijinise, văzu tomberonul plin şi câteva sticle goale de bere aliniate cu grijă pentru a fi recuperate fără bătaie de cap. Nu le remarcase până acum, deşi stătuse lângă ele. Şoferul apăru fluturând un teanc de hârtii. Se aşeză în scaunul confortabil şi închise uşa. Plăti biletul, dar nu se depărtă. La mirarea vizibilă a şoferului, răspunse cu o întrebare:
- Pot să cobor cincisprezece secunde?
Ignoră nemulţumirea şoferului şi se îndreptă spre tomberon. Alese la întâmplare o sticlă şi o aruncă în geamul ce-i ecrana gelozia.
- Acum putem merge, mulţumesc!