în fiecare noapte aud cum geme pământul de secetă
un muribund vampirii i-au deschis venele
aşteaptă ambulanţa pentru dializă

prin crăpături i se ridică din oase
o pulbere fosforescentă
aprinde cerul până în zori
apoi se scutură sub pleoapele oamenilor
le aratră vedenii cu morţi răstigniţi
a doua oară sub pietre
fără pomenire în lumea deasupra umbrelor
de când nu-i mai străbat izvoarele
să le limpezească tăcerea
aşezată sub glie odată cu ultima răsuflare
un slujitor de nădejde
cusut sub giulgiul rece
să lege cuvintele să nu mai urce
prin inima firelor de iarbă
în lumea păsărilor călătoare