Păianjenul sintaxei

imaginea utilizatorului marlena
Din volumul "Lumina si umbrele ei", Ed Jacques Bremond, 2006

chiar și el transparent
la ora când simetriile
se țes din transparențe

alunecă privirea
în abisul luminii
se adună întuneric în pânza de păianjen
dar împrejur
se luminează de ziuă
albă-cenușie-neagră
e ziua - firul de zi
ce curge din gura străvezie
a păianjenului

ne prăbușim – ecouri din ecouri
ne agățăm de brumatele noduri de sintaxă
ce curge, cleioasă, cu timpul scurs,
ca firul țesut de păianjen.

Comentarii

libertatea si pierderea ei, posibile prin sintaxa poetica, imi ridica totusi o intrebare: aceasta curgere, de ce este, aici, o prabusire?