primăvara asta
are ochii de miel purtat pe umerii tatei
în Vinerea mare, când mă suiam eu
la spovedania otăvii
în podul din care
aflasem dintr-un vis
îngerii casei vorbesc

nu-l văzusem nicicând pe tata neiubind,
decât în zilele când mieii plâng
şi la grumaz le-nfloresc a prohod
ciucuri roşii
ca bujorii din grădina bunicii

nu băuse vinul necredinţei
la poartă ridicase iubirea
ca pe-o cruce de piatră
o văd când mi-e dor să citesc volumele
aniversărilor fără durere
şade pe scaunul din uliţă ca o înţeleaptă
cu mâinile împreunate veşted în poală

o singură dată
tata şi-a aprins o ţigară
cât pentru ultima
de-atunci în podul cu veşmintele încremenite
funiile-s uscate mai uscate decât ochii bunicului
aţintiţi a secetă
şi-a cădere cumplit în păcat

n-a trăit neiubind niciodat'
nepedepsită nu rămâne
nici o greşeală
tata captiv gândului meu
biserică ridicată într-un cer
cu podul plin de îngeri şi cruci la răscruci

anul ăsta bujorii vor înflori mai curând
aud dinspre mucenică...