învelită-n duminică stă ca într-o pânză de păianjen
inima legănată să adoarmă
zgârie amintirea o prinde boala
de patul improvizat din chingi de promisiuni
ca o rochie neagră de seară
pe sânii striviți
gratii încrucișate
de mult nu mai călătorește cartezian spre tine
într-o cameră de spital numai de ea știută
își distilează atent nălucirile
abia supraviețuind cutremurelor
erupții sincopate
din panică izbucnește ultima pulsație
sfârșit de înțelegi
privirea știe - nu va fi dragoste
nici strivire
penetrarea verde ce se electrizează căprui
respirația - ușă trântită sacadat
în piept se preling lame
cresc gheare
spintecă ironia pernelor zdrobite de liniștea demențială a pereților
CD repetitiv
obsedantul "Tango to Evora" e doar devastare clandestină
a trupului desfăcut în chemare ce-și trage seva
din străfunduri cu gust amărui orb
surâsul căprui dispărut în imagini
fantezii verzi evaporate
tremurată rugăciune promițătoare de prea multă singurătate
în trezirea subiectiv amestecată cu surogat de dulce
adiție
dependență
ea
înconjurare cu ADN eliptic
dacă nu o răpune va schimba ghearele cu vise
aripi plutind înecate pe un câmp de cânepă rară
se zbate în ferestre miros de ceară
picură viziuni
umbre de înțelegere
în ziduri labirint de scâncete măcel de friguri piețe de legume
stoarse strugurii ei mângâiați într-un octombrie epuizat
se pierde între senzații ruginite
concert monoton.