e încă zvâcnet sub toamna apretată
măr galben în care aud
cum împietresc semințe
mai este timp să moară un zeu
să decimăm trupa de îngeri
primiți de-a gata în alb negru parțial color
anestezia coapselor tale
funcționează după dicteu
corăbii după corăbii lunecă
după oglindă în triunghi ireversibil
nici o fântână nu mă mai varsă
în ciuturi
sunt un ochi de uitare

de la pântecul mamei
până la trotuarele străzilor
toate s-au umplut de mine
apoi m-au respins
îmi simt sufletul ca o brazdă întoarsă

oamenii

aceste catedrale frumoase suflate-n sfinți
în care nu voi mai îngenunchea
decât pe furiș