Virgil -
...
acum
cînd mă ascund în spatele atîtor lucruri
descopăr cuvinte
pe care nu ți le-am spus niciodată
ca niște fructe stafidite de vreme
stau cuminți și mă privesc
din spatele gîndurilor
ca dintr-o vitrină prăfuită
îmi este greu să le mai rostesc
să tulbur acest echilibru straniu
în care eu tac iar tu nu mă mai privești
undeva în mine un tren singuratic șuieră
fără să mai oprească
lăsînd și mai mult gol
între noi
vagoane sacadate
secvențe de film absurd
și frig
începe să plouă
Poezie:
Comentarii
Din punctul meu de vedere
Cristina Moldoveanu -
Din punctul meu de vedere acesta e un poem perfect echilibrat în care angoasa şi tristeţea sunt contrabalansate de tăcere şi frig. O curgere firească între versuri, aşa cum sunt obişnuită să descopăr în scrierile tale. Cât de frumos şi liniştit ştii să descrii tăcerea, parcă ascult vorba domoală a ţăranilor care şed la taifas duminica în faţa porţii. Întâi cuvintele, apoi tăcerea, apoi ploaia într-un triunghi perfect sau aproape echilateral. Citind mijlocul poemului parcă mă vedeam într-un tren de noapte, ameţită de nesomn şi auzind şuieratul locomotivei în zori. Imagine frumoasă prin simplitatea ei (am şi eu o poezie aici "între mine şi ceilalţi fug trenuri fără nicio haltă permisă", în cazul meu o imagine a unei singurătăţi refuzate. În cazul tău este o singurătate asumată, acceptată.
Primele două versuri oferă o deschidere largă cititorului. Undeva acel tren interior are o destinaţie, dar tăcerea e un semn al unei temeri faţă de necunoscut care nu se poate exprima în cuvinte.
Scuze pentru eroare: poezia
Cristina Moldoveanu -
Scuze pentru eroare: poezia am postat-o mai demult pe un alt site, nu aici. Am încurcat borcanele. Nu e nimic, o voi posta mâine şi cine doreşte verifică data scrierii ei. Scuze încă o dată, nu este vorba de plagiat sau de contaminare, este vorba de două poeme care folosesc o imagine frecvent întâlnită în lumea literară :)
cam multe cuvinte
bobadil -
Un poem plăcut, marca Virgil Titarenco. Un pic prea multe elemente, mai ales de legătură care, cred eu, diluează mesajul.
1/ Titlul.. de ce e nevoie de acel 'straniu'? Oare nu este însăși poezia ceva 'straniu'? Echilibru mi se pare un titlu foarte potrivit și atât.
2/ apoi acele elemente de legătură 'când' 'pe care' 'ca niște' etc etc... o încărcătură inutilă care transformă, în opinia mea, cititorul avid de poezie într-unul de un fel de proză poetică de data asta chiar 'stranie'.
Just for the exercise, pun aici o variantă complet fără aceste elemente, nu înseamnă că o sugerez ca fiind mai bună, dar poate analizezi impactul ca cititor de data asta.
Oricum, keep on the good work!
mă ascund în spatele atîtor lucruri
descopăr cuvinte
pe care nu ți le-am spus niciodată
fructe stafidite de vreme
stau cuminți și mă privesc
din spatele gîndurilor
o vitrină prăfuită
îmi este greu să le mai rostesc
acest echilibru straniu
eu tac iar tu nu mă privești
undeva un tren singuratic șuieră
fără să mai oprească
(lăsînd mai mult gol
între noi) - nu e cazul de așa ceva în acest poem
vagoane sacadate
secvențe de film absurd
și frig
începe să plouă