cînd se face liniște
uneori cred că
nu se mai întîmplă nimic
obosesc să arunc cuvinte
ca și cum le-aș azvîrli să plescăie pe luciul zilei
să mă joc cu iluziile lor
sperînd că vor atinge celălalt mal
tot se vor scufunda
nu pot pluti nu pot fi nici măcar asemeni unei frunze
efemere sau asemeni unei pene rătăcite din cuib
sînt doar niște pietre grele patrunzînd adînc
ca și cum ne trec prin meninge
prin plasmă prin sînge
pînă în coșul pieptului
sau poate pînă în pîntec
și după ce le-am rostit
îmi trec păsări sau poate umbre
prin ochi și simt
o usturime ușoară în colțul lor
ca o mușcatură de lup cu colții încă de lapte
atunci îmi aduc aminte de pietrele netede și rotunde
cuibărite în căușul palmei
precum niște cuvinte vechi
pe care nu le-am mai rostit de mult
le pipăi simțindu-le moliciunea
aparenta plăcerese supun ca și cum m-ar trăda
și
Comentarii
Aranca -
e un poem ce reuseste sa imi transmita o stare similara, ceva intre neliniste, pesimism si resemnare... suspectez finalul de reusita: "atunci îmi aduc aminte de pietrele netede și rotunde cuibărite în căușul palmei precum niște cuvinte vechi pe care nu le-am mai rostit de mult le pipăi simțindu-le moliciunea aparentă plăcerea și se supun ca și cum m-ar trăda"... pare una dintre cele mai bune poezii scrise de tine. nu iti ofer o penita de aur, nu pentru ca nu ai merita, ci pentru ca as vrea ca "microbul" poeziei sa nu fie ceva sporadic intimplator la tine precum un guturai de toamna... scrie, scrie, scrie! Be You!
Virgil -
n-am prea inteles chestia cu "Be You!" de la sfirsit dar fiindca tot au cistigat democratii in hose si probabil si in senat o interpretez asa mai... saizecist. Anyway, merci de trecere, e un text ca oricare altul pe care le scriu
lucian -
un poem al cărui titlu lipezește cititorului intențiile autorului. un poem-exercițiu.