din motiv de a folosi puterea într-un singur loc
îmi plac zidurile
aici în vocea uscată
am loc să ameninţ cu pumnii plămânii
cot la cot respirăm
aerul se agață de nări ca de un colac salvator

ce sens frumos ar avea viaţa dacă nu m-aş teme
la naștere toţi copiii plâng
în ceasul când somnul e mai dulce
timpul nu mă întreabă dacă te mai iubesc
el trece repede să nu i se vadă oasele
coboară treaptă cu treaptă
în întuneric
noi ne uitam unul la altul fără să vorbim
parcă nici tu nu mai eşti un copil
îngenuncheată mă tragi lângă tine
aşa cum numai bieţii oameni o fac spre propriul folos

pentru că niciodată n-am ştiut cum
să-ţi răspund
lupta în care mă întorc mai bătrân
mă priveşte inofensiv ca o căţea gestantă
nu latră
la cât de multă dragoste se aruncă pe gură
numai cele aşternute în poeme
au grija de a nu cădea în păcat