După ceasurile-aride ale zilei
Când măsor impulsuri, neutroni și unde,
După orele de foc din asfințit,
Când dansez prin iarbă-n ritm de Taijiquan,
Sau, cu mănușile de box pe mână
Îmi măsor puterile cu alții,
După ce întregul corp își cere
Porția-zilnică de inerție,
Îmbrac haina albă-a poeziei.

Multe alte haine văd în jur, alese,
Nasturi mari de aur ce-ți iau ochii,
Diamante, prețioase rochii,
Se tot vântură-n pași de prințese.

Unele se-avântă-n jerbe de lumină,
Altele doar cu noroi aruncă,
Tot plimbându-se prin lumea citadină.

Haina mea, croită-n ritm de ploi
Din celeste fire de tăcere
Nimeni nu o vede printre voi
În tranzițiile ei efemere.

Însă e alegerea cea bună
Pentru ascensiunea ce-o să vină
Pe sub raze palide de lună.

Sus, pe muntele ce-așteaptă-n față
Printre pietre și zăpezi eterne
Îmi va ține cald sângele-n vene,
Mă va ține, trainică, în viață.

Către spiritul uman, cunoaștere,
Aripi lungi mă poartă, maiestoase:
Ascensiune, chin, renaștere.