Suflă vântul pustiului.

„Trezește-mă, salvează-mă!
Ca și cum nimeni nu ar mai putea!
Aici și dincolo numai tu mi-ai rămas!
Salvează-mi viața! Numai tu o poți face!
Iată, vine întunericul și cuprinde totul!
Îl aud cum strigă!
Trezește-mă!
Rostește-mi numele!
Salvează-mă!
Mă căiesc pentru tot, pentru toate…

Monștri îmi sperie somnul!
Slavă Domnului că mă mai pot ruga!

Pretutindeni este un alt timp.
Știu că dacă aș dormi
Cerul s-ar preface în corzi de chitară
Și tu ai deveni inima care cântă
Ca vântul primăverii.

Cât de mult, cât de departe, cât de adânc
Trebuie să mă scufund pentru a mă auzi?!”

În mine nu mai este nici o lumină.
În mine sunt doar morminte și noapte.
În mine au rămas doar alte existențe.

Simt pământul cum îmi vibrează sub talpă?
Știi că tot ceea ce îți cer nu este doar rugăciunea.
Mă auzi? Mă simți? Mă vezi?
Apropie-mă inimii tale!
Pretutindeni sunt vulcani care mor.
Salvează timpul și spațiul dintre noi!

Mă închipui punându-mi o dorință:
„Totdeauna să îmi asculți rugăciunile
- Știu că mă auzi! -
Pot să te ascult cum mă asculți.

Salvează-mă de mine însumi!
Lasă-mă să erup cu toată ființa mea!
Sparge-mi visurile!
Salvează-mă!
Nu te teme!
Ține-mă! Ține-mă lângă tine
Până la răsăritul soarelui!

Eliberează lumina din noi!
Știu că nu ești doar soare!

Știu că nu mă cunoști încă,
Dar eu te știu. Ce poți face?
Cum te-aș mai putea visa,
Dacă nu aș crede că tu ești totul?”

Așadar, cred că tot ce am
Mi-ai trimis cândva îndrăgostit de mine.

De aceea cred că încă mă iubești.
Te cred. Cred în tine,
dar nu te găsesc.

Ia-mă cu tine! Privește-mi sufletul!
Tot ceea ce fac este pentru a ne întâlni.

Mor. Îngheț.
Doamne, tu ești salvarea mea!
Doamne, reîntoarce-mă mie!
Fii eul meu!