Romanul „Femei” este autobiografic, iată chiar la început referirea la funcția pe care Bukowski a deținut-o la poștă, transferată personajului principal, și cîteva detalii picante de laborator artistic: „Nu știu sigur cînd am văzut-o prima oară pe Lydia Vance. Să fi fost cu vreo șase ani în urmă, cînd tocmai îmi dădusem demisia din slujba pe care o aveam de doisprezece ani ca funcționar la poștă și încercam să devin scriitor. Eram îngrozit și beam mai mult ca niciodată, încercam să scriu primul meu roman. Beam cîte o stacană de whiskey și o duzină de cutii de bere în fiecare noapte, în timp ce lucram. Fumam trabucuri ieftine și băteam la mașină și beam și ascultam muzică clasică la radio pînă dimineața. îmi propusesem să scriu zece pagini pe noapte, dar nu știam decît a doua zi cîte am scris. Mă trezeam dimineața, vomitam, apoi mă duceam pînă în camera din față și mă uitam pe canapea să văd cîte pagini erau acolo. Mă așteptam întotdeauna să văd cele zece. Uneori erau 17, 18, 23, 25 de pagini. Desigur, ce scriam în fiecare noapte trebuia refăcut sau aruncat. Mi-a luat douăzeci și una de nopți ca să-mi termin primul roman. »

Momentul în care a cunoscut-o pe Lydia Vance, după cîțiva ani de la divorț, înseamnă o schimbare de ritm în viața lui Henry Chinaski (alteregoul lui Charles Bukowski), un scriitor care va deveni faimos și prin aventurile sale erotice, care trăiește din banii câștigați din scris și din lecturi publice, mai ales, în promiscuitate, alcoolul fiind drogul necesar, antidot pentru spaima în fața existenței, a singurătății.

Charles Bukowski scrie fervent acest roman și pune în cîrca personajului principal viața sa desfășurată liniar și vertiginos. Cu obiectivism, oarecum din exterior filmată de Chinaski spre sine, fără patetism.

Personajul acesta mizantrop nu caută decît puțină iradiere a corpurilor feminine, puțină căldură umană, fizică, sufletul trebuie să stea ascuns, să nu se pervertească, să nu se piardă.
„Dar, pentru că m-am născut bărbat, tînjeam după femei în mod constant, cu cît erau de calitate mai proastă,
cu atît mai bine. Și totuși femeile -femeile adevărate - mă speriau pentru că ele îmi doreau sufletul, iar eu voiam să păstrez ce mai rămăsese al meu. Tînjeam, de fapt, mai ales după prostituate, femei de joasă speță, pentru că erau ucigătoare și din topor, nu aveau nici o pretenție. Nu pierdeai nimic după ce plecau. Totuși, în același timp, tînjeam după o femeie tandră, adevărată, în ciuda prețului exorbitant.”
„Principalul lucru, mi-am dat eu seama, era să găsești femeia potrivită.”

Nu se atașează de oameni, nici de obiecte, îi și le folosește doar, fără să se agațe afectiv. Femeile lui sunt frumoase, sau urîte, foarte tinere (Mindy), sau trecute (Dee Dee), inteligente (Selma, soția profesorului universitar), sau snoabe, rafinate(Nicole) sau simple și de compătimit (Lilian care și-a ajutat soțul să-și continue studiile pînă a ajuns profesor și a părăsit-o), din lumea bună, decăzute, sau drogate (April, Mindy, Tammy), din cea mai de jos speță, toate sunt atrase de farmecul scrierilor și, mai ales, de faima virilității sale. Femeile îl abordează direct, simplu sau vulgar, dar și literar, sunt inspirate:” Dumnezeu este un cîrlig în cer (April)” în regulă, am răspuns eu.” Lidya Vance e singura femeie care rezistă în toată această fugă a lui Chinaski dintr-un corp în altul, îl fascinează încă de la început: „Părea electrică în dimineața aceea, cam cum arătase prima oara cînd venise la mine, cu portocala”
„Lydia a sosit tîrziu. A intrat pe ușă ca o actriță. Primul lucru pe care l-am observat a fost pălăria ei mare, de cowboy, cu o pană de culoarea levănțicăi.”
Ea pare să fie suma tuturor femeilor lui Bukowski, reunește toate trăsăturile „ideale”: corp rubensian, voluptuos( „Poeziile erau îngrozitoare, trupul și nebunia nu”), e pasională, vulgară, tandră, extrem de impulsivă cînd e înșelată. „Avea o furie oarbă, mîrîind, cu buzele răsfrînte. Parcă era o panteră. M-am uitat în jos, spre ea. Mă simțeam în siguranță cîtă vreme era pe podea. A slobozit un mîrîit, în vreme ce eu m-am îndreptat către ieșire.”

Romanul „Femei” pare varianta dezvoltată a volumului de versuri „dragostea e un cîine venit din iad”, cu aceleași trăiri pasionale, descrieri fiziologice, mizerie, cu aceleași scene și personaje, aceleași expresii, cu aceeași viziune asupra operei văzută ca film cinematografic, cum și poveștile sale, multele, cu femei sunt numite filme pe care nu vrea să le vadă în reluare, scopul e să construiască mereu altă relație, alt film,și să-l lase în urmă..
Surprinzător să descoperi asta, ca pe un autoplagiat....acum în era copy-paste și a plagiatului fie voit, fie accidental la cei care „învață” să scrie copiind pe cei dinaintea lor.
Bukowski scrie la fel în proză, ca și în versuri, își reia temele, ideile, expresii, secvențe întregi.
Lydia Vance e personajul principal și al poeziilor lui Bukowski („dragostea e un cîine venit din iad”, traducere de Dan Sociu, Ed Polirom, 2006)
O secvență de gelozie a eroinei din roman are aceeași desfășurare temperamentală și în poezia „nici iadu n-avu atîta furie”: „și uite-o pe ea deodată lîngă mine/mi-a luat mătura și-a rupt-o-n trei,
a ridicat o sticlă nespartă/ și-a aruncat-o prin geamul ușii de la intrare/ cealaltă femeie a urlat dinăuntru:/ la dracu Bukowski, du-te cu ea!/m-am urcat în volksul portocaliu/și-am plecat împreună”(din vol „dragostea e un cîine venit din iad”)
O bătaie între Lydia și o rivală ocazională, cu vreo 10 ani mai tînără, are același efect tensionat în roman și în poezie:
„și pe urmă au început /să se zgîrie-/țipete de pisici sălbatice,/gemete, sînge și pișat...//stăteam în baie și mă/priveam în oglindă/rareori ți se-ntîmplă/la 55 de ani lucruri/atît de minunate/era mai tare decît Revoltele/din Watts.”

Henry Chinaski, un tip de peste 50 de ani, burlac, alcoolic, devine simpatic doar prin singura sa trăsătură umană: spaima de singurătate care-l face să se agațe continuu de orice femeie, fără discriminare, și e permanent disponibil. Senzația de saturație, de dezgust (a lectorului! nu a personajului) e oprită din cînd în cînd cu afirmații umaniste gen: mai sunt și alte lucruri importante decît sexul, și asta o spune un individ care îl practică mai mult decît orice altceva, chiar decît scrisul. „Răpeau toată bucuria fututului, discutînd tot timpul despre asta. Și mie îmi plăcea să mă fut, dar nu făceam o religie din asta Prea multe lucruri ridicole și tragice se legau de el. Oamenii păreau să nu știe cum să abordeze subiectul. Așa că își făceau o jucărie din asta. o jucărie distrugătoare.”
O astfel afirmație dezvăluie tipul de scriitură făcută după rețetă: trăire intensă, aici prin sex de toate tipurile, pînă la sodomie, droguri, alcool, plus cîteva afirmații inteligente, și o direcție moralistă ca aceea de mai sus. Sigur, există prea multe scene de sex, descrise în limbaj obscen.( La Houellebecq în culmea bizareriilor de acest soi se situează o secvență de sex cu o carte de vacanță (în romanul „Platforma”), care e îngropată apoi plină de spermă în nisip. O carte de unică folosință, totuși! La Bukovski, în poeme, personajul ...poetic face sex cu ceasul deșteptător.)

Nu e așa de ușor să-l înscrii pe Bukowski doar într-un stil, e adevărat că asemenea afirmații sunt căutate, în această lume degradată trebuie să impui un precept, o conduită morală, și cel mai bine e dacă maschezi tendința, totul trebuie să fie foarte natural.Dar ar fi prea facil să crezi că și-a impus doar asta idolul ultimilor generații de scriitori: un roman de succes, scris după rețetă. De fapt cuvintele „rețetă”, „tehnică” au căpătat sensuri peiorative în viziunea unora. Bine ar fi dacă în ecuație ar intra și valoarea literară, atunci ar dispărea multe fobii.

Pentru Chinaski, dragoste înseamnă trupul aproape, căldura cărnii, care este un aliment vital, descrierile trupului ce urmează a fi consumat sunt în sfera biologicului, cel mai adesea comestibil:” E ca și cum ai face un mugur să se deschidă”. „Floarea gurii era deschisă. Ne-am înșfăcat, i-am supt dinții, gura aia roșie sîngerie”. „Deschideți ușa! Vreau să v-arăt ceva! Carne dulce pentru buzele voastre vaginale!”
Singurul său autoportret expresiv, suprarealist, din această carte este un lup uriaș în timpul actului sexual: „Un lup uriaș, verde, futînd o tipă cu părul roșcat. Părul îi curgea pe umeri, în vreme ce lupul verde i-o înfigea printre picioarele ridicate, iar ea stătea neajutorată și supusă. Lupul i-o tră-gea în noaptea arzătoare, era undeva, afară, iar luna și stelele cu brațe lungi îi priveau. Era cald, cald și plin de culoare.” Cam așa îl vede și Mindy, o copilă: „Dar ochii tăi - sînt splendizi. Sînt sălbatici, nebuni, ca ai unui animal care apare dintr-o pădure în flăcări.” Trupul e o jucărie, un obiect de alungat plictisul:” m-am mai jucat cu sînii și trupul ei, am început să mă joc cu picioarele lui Lilly, cea cu fustă scurtă și buze umede ca niște flori.”

Descrierile femeilor lui Bukowski sunt misogine, cinice, specifice bărbaților trecuți de 50 de ani: „April era cam plinuță, dar nu prea grasă. Avea niște șolduri late și un cur mare, părul drept. Era așa de robustă, încît ai fi zis că era în stare să facă față și unei gorile. Deficiența ei mentală mă atrăgea, fiindcă spunea lucrurilor pe nume.”„curviștină cultivată,Nicole. Poate că în Grecia s-ar fi futut mai bine America era un loc de rahat pentru futut.” „Tammie lua amfetamină. i-am privit corpul. Părea gata să-i explodeze din haine, cerșea să fie dezgolit.”

Chinaski caută întotdeauna începuturi, din nevoia de regenerare: „Primul sărut, primul futut conțineau oarecare doză de tensiune.” Pentru trăirea intensă, are de recuperat ani fără dragoste, ani de abstinență, are de înfruntat singurătatea hidoasă a bătrîneții, iar corpul tînăr de alături transferă energie, sau induce efectul de contaminare cu imaginea din oglindă: „Eram bătrîn și urît. Poate tocmai de-aia părea așa deosebit să le-o vîri junelor. Eu eram King Kong și ele erau suple și fragede. încercam ca prin futut să înșel moartea?
Avînd legături cu tinere, speram oare că n-o să îmbătrînesc, că n-o să mă simt bătrîn?”
Chinaski, cel care începe fiecare zi vomitînd, după ce a băut toată noaptea ca să suporte singurătatea, e o sexmachine care are de recuperat tot trecutul anost.
Singurele obiecte de care se simte atașat este o căpățînă de lut care-l reprezintă, sculptată de Lydia, obiect care face naveta între casa lui și a ei de cîte ori se despart, și mașina care-l ajută să parcurgă mai repede distanța între el și următoarea femeie.

Dacă trebuie să vorbim de o tehnică predominantă în acest roman, sigur este evidentă aceea cinematografică pentru redarea cît mai naturală a realității, tehnică pe care Bukowski o recunoaște direct și în roman și în versuri. „E ca un film, m-am gîndit, ca un afurisit de film. Mi se părea distractiv. De parcă eu aș fi fost În spatele camerei de filmat. Îmi plăcea”
Chinaski povestește fără afectare, poate cu ironie și cinism, (și ăsta e unul din atuurile acestei cărți) filmînd din exterior: „Și uite-mă și pe mine.Peste o sută de kile, mereu ratăcit și confuz, picioare scurte, bust de maimuță, fără gît și cu un cap prea mare, ochi încețoșați, nepieptănat, o urîciune așteptînd-o pe ea”
Ca să nu cadă în patetic, în situații prea umane, de milă, respectiv de spaima de moarte cînd alteregoul său se rătăcește în pădure și nu știe cum va ieși de acolo el, care a trăit numai în LA, autorul recurge la trucuri tehnice postmoderne, inserturi metatextuale, idei titlu, privite cu autoironie din viitor:
(SCRIITOR NEMURITOR VINE ÎN AJUTORUL COPIILOR STRĂZII) după ce dă unor copii să cumpere pepsi.
„ Puteam vedea deja titlurile din ziare:
HENRY CHINASKI, POET MINOK, GĂSIT MORT ÎN PĂDURILE DIN UTAH
Henry Chinaski, fost funcționar poștal, transformat în scriitor, a fost găsit într-o stare avansată de descompune ieri după-amiază, de pădurarul W.K.-Brooks jr. De asemenea, lîngă rămășițele sale pămîntești, s-a găsit un mic carnețel roșu care conținea în mod evident ultimele creații ale domnului Chinaski.”

Finalul e realist și puternic senzorial, un plan –detaliu cinematografic pe o cutie de conservă de pește: „Am intrat și motanul m-a urmat. I-am deschis o cutie de ton alb. Conservat în apă de izvor. Greutate netă 200 g.”
Te captivează totuși stilul confesiv al lui Charles Bukowski cel din roman ca și acela din poeme, sinceritatea extremă, te captivează, de asemenea, să descoperi că dincolo de imaginea scriitorului glorios se află un om mizantrop, dar atît de vulnerabil, care se descrie în toate aspectele, foarte intime și umorale.

Charles Bukowski,”Femei”, Editura Polirom, 2003, traducere Florin Șlapac