Se mai albesc pe fruntea mea, în cete
De vinilin și mucava, regrete:

Pe-atunci nu răgușisem la pereții
De cârciumă ai morții și ai vieții,

Eram hamalul florii de cicoare;
Eram din lună, tu erai din soare

Și alergam pe sârma de tramvaie,
Eu fugărit de raze, tu de ploaie,

Atunci, pe străzi cu botniță la gură
Unde se bea, se bate și se fură.

Eram pe-atunci copac, erai omidă;
Căzuse toamna must pe cărămidă,

Te aruncai spre ea, iar eu spre tine;
Erai tangajul umbrei în vitrine

Și-mi dezmierdai visările c-o bardă;
Eu la subsol pe-atunci, tu la mansardă.

Nu-nțelegeam de ce-n pieți se moare;
Eram din lună, tu erai din soare,

Iar Moș Gerilă nu-nțărcase renii;
Furam pe-atunci castane și-eugenii

Și-urcam tiptil cu sufletu-n batistă;
Eram un clovn, dar tu erai artistă;

Vorbeam de trufe și de scări rulante,
Erai tablou naiv, eram un fante

Și îmi țineau de șase toți nebunii,
Când extrăgeam din ochii tăi cărbunii

Și amețit de-aroma de gutuie,
Băteam în palme și-n picioare, cuie.

Îți amintești dospind în chicinetă
O lumânare cu miros de cretă

Și-apoi sărutul meu de spirt pe gură?
Erai migdală, eu eram cianură.

Se mai albesc pe fruntea mea, în cete
De vinilin și mucava, regrete.

17 noiembrie 2007