mensura

imaginea utilizatorului vladimir

astăzi descântecul meu
o să adoarmă toți zeii
într-un ghem de șerpească lumină
tu stăpânește-le pământurile
în care-au ascuns fericirea
bucură-te de nemurire
ca de cea mai vie dintre amiezi
dansează cu mine nembutsu odori
îmbrățișează-mă ca pe-un străin
rătăcit într-o noapte de iarnă
îmblânzește-mi ochii
pierduți în culorile păunului
privește
acum pot să alunec pe râu
bărcuță roșie
mestecată de scoici

Comentarii

am citit de 3 ori si mi a placut dansul. acesta e si una din credinta mea, ca mereu in poezie cantecul, bucuria, sarbatoarea sunt posibile indiferent ce si cum. o singura obiectie: ma gandesc ca termenul iarna nu satisface criteriul coerentei a la k lehrer.

Ai dreptate cu iarna aceea insa nu am gasit altceva care sa sugereze raceala... vroiam sa exprim starea aceea de instrainare a omului care nu mai unde sa isi puna capul. Multam de feed-back Dorine. Lasa-ma de data aceasta sa inteleg adevarul nu prin corespondenta cu faptele ori prin recurs la principiile coerentei ci mai mult de o maniera utilitarista :)