aici am încercat să scriu nu numai despre timp, am creionat o imagine a sufletului și a timpului. despre timp s-a scris foarte mult, și se va mai scrie la fel de mult. eu am ales timpul sporadic, acel timp care poate fi încetinit undeva în interiorul nostru. un timp întrerupt, fragmentat, în artificii cu multe nuanțe… am citit undeva că percepția timpului ar fi neliniară, uneori ni se pare că zboară, alteori că trece foarte încet, că se scurge picătură cu picătură. în poemul de față, timpul este ca prima lecție pe bicicletă, prima experiență, când pedalezi într-o direcție, singur, când nu ai nevoie de carburant din exterior, atunci când interiorul tău devine ca o mașină a timpului. schimbi coordonatele, rămâne clipa ca unitate de măsură a luminii, “clipa dintre frunze se întinde la nesfârșit”. mulțumesc pentru timpul tău lăsat aici, Virgil. Madim