Virgil -
ție a șaptea
m-ai luat de mînă și mi-ai spus
hai să numim lucrurile
din ziua furată
ție a șaptea mereu
legănîndu-te m-ai întrebat
ce nume vei da cîmpului acestuia
pe care calci tîrîndu-ți armele
ca pe niște umbre descărnate
cînd vei afla că aici
niciodată nu a fost o bătălie adevărată
cum îți vei numi rănile
cînd vei afla că niciodată în ele
nu au fost săbii
cum vei numi crucea
în care n-a pătruns niciodată un cui
cînd te dor atît de adînc găurile din palme
cum vei numi timpul
uscat în cerul gurii
sau în coșul pustiu al pieptului
cînd îți voi spune că niciodată
nu a existat decît în irosirea inimii tale
cum te vei numi tu
cînd nu ai fost decît o reflexie
în roua acelei zile furate
și-atît
Poezie:
Comentarii
bobadil -
Un poem care ar putea sa traiasca (mai ales in prima sa parte) daca nu ar fi sufocat de atata "ingrosare"(mai ales in a doua sa parte), de parca autorul nu s-a simtit prea sigur pe cuvintele sale si a simtit nevoia sa le "ingroase": "vei afla ca niciodata... n-a patruns niciodata... iti voi spune ca niciodata nu a existat decat in irosirea... nu ai fost decat o reflexie... si-atat" Zi si tu Virgile, pe bune, sa-ti dau o penita? Andu
Virgil -
no, for goodness sake. si chiar daca dai vreodata penite, da-le textelor nu oamenilor. eu vreau sa-mi cumpar un stilou