permanent irosesc
somnul, viața, posibilitățile
în încercarea de a scrie o poezie despre
mine, noi, cei de afară
tu mături străzile dimineața
de zâmbete ca un serial killer
pui stop învârtirilor pe loc
mi-amintești de ziua de naștere
de sâmbăta morților
te iert pentru că ai un număr prim
cu care mă hrănești și coșmaruri despre cum ar fi
să nu mai fii singur
adulmec diminețile astea când oameni cenușii strigă
fără glas
unde am pierdut lumina

*****

m-am trezit în românia
pasăre călătoare ciugulindu-ți din palme
au început să roadă în mine durerile tale, mizeriile tale
ca o plagă uriașă întinsă pe ochi
mă mișc între zidurile astea stricate între rândurile de gunoi pe marginea căilor ferate
între mașinile de lux parcate lângă blocuri umede din care miroase a rânced
din care ies oameni cenușii

ce fac atunci când nu va fi soare când nu vom trece marginea când somnul va încetinii adormirea
când palmele tale vor fi goale și reci
consecvent pândesc minunile tale și văd chipul tău în spatele altor chipuri
și vorbele tale în spatele tuturor vorbelor
știu ca stai în picioare așteptând să cad în genunchi
voi fi ultima formă de căutare și n-ai să mă lași
n-ai să mă crezi
și n-ai să mă vrei

*****

soarele se scutura blând după ploaie
cerul bătea-ntr-un violet fermecător
curtea bunicilor era mult mai mare atunci
era toamnă și țările calde nu știam unde sunt
oamenii erau înalți și puțini eram agățată de ei
despre sergiu știam că are o mamă care trebuie să moară
nici acum nu înțeleg nici atunci de ce sunt lucruri despre care nu știi să vorbești
îmi plăcea să mă-nvârt pe loc până amețeam
când plângeam mi-era teamă că se supără dumnezeu
dar și oamenii plângeau și aprindeau lumânări

*****

apăs enter și scriu alt rând
e zadarnic și timpul ticăie fiecare minut
s-a schimbat cursul euro pe internet
e trecut de șapte
am continuat să merg pe mal
n-am întins mâinile și n-am strigat după tine
și vezi? mi-e destul de ușor să-mi țin echilibrul
nu bate vântul, poate numai o adiere
îmi amintește cum ai plecat

noaptea asta n-apasă doar visul mi-a făcut loc să-ți mai scriu
despre noi nu mai e nimic
nici măcar gol spațiul nu cere prezent
am închis teorema cu punct
mi-am amintit
încercând să mă joc mi-am pus măști
crezi ce vrei
un poet scrie încă o carte
pe stradă aceași oameni și asta e bine
mă cunosc nu le spun despre tine
așa ascuns ești încă al meu

*****

sergiu a murit în locul lui n-a venit nimeni
sunt lucruri despre care nici acum nu pot să vorbesc
e ca și cum îmi lipsește o bucată de inimă
sau o frântură de suflet
mă plimb mult uneori cineva seamănă cu el
și-atunci știu cât de închis îl țin înăuntru

*****

e ciudat cum știu și nu știu că oamenii mor