o frică surdă te îndeamnă să te ții departe
de spații înguste și întunecate
abia de mai îngrămădești palmele în jurul candelei
să modelezi pîntecul femeii din care curge lumina se prinde universul
pașii se succed în cerc modelînd formele geometrice
de care va trebui să te desparți cîndva
să te desparți de copilărie de mamă de lumea ta
și să plîngi din mers și să nu-i pese nimănui
decît din depărtare și doar intuitiv
parcă hipnotizat să-ți treci palma
din zi în noapte și invers ca dintr-un ritual în altul
avalanșă de mici întîmplări de care te agăți
cu disperarea celui rătăcit
visezi la o cafenea simplă două cești aburind pereții
oameni cu care să vorbești ore în șir sau același timp să îl taci
numai să nu îți găurească singurătatea trupul
să nu te înghită himera din tot ce disprețuiești