Sunt omul cu un sfert de aripă.
Zorii mei cădesc tămâie de porumbel,
drumurile îmi curg din prezent în prezent
cu un gust de viață împușcată în cer.
Râdunici cu nume de sfinți îmi aduc în palme
posturi lungi și pietre care așteaptă să vreau
să se transforme în pește.
Mulțumind promit că înainte de a învia
o să le las să își sădească pe mormântul meu
paie pentru cuiburi întregi.
Nu știu până atunci să cresc sub nici o streașină,
nu am aflat unde pleacă dorurile fără țări calde
și uit din câte în câte primăveri
se numără păsările pierdute.
Sunt omul cu un sfert de sfert de aripă.