de 37
ai prins cerul în mâini i-ai strâns măduva de durere o parte din el țâșnit-a din tine
m-ai aruncat toamnelor să le fiu
ruginie căutare murindă
întâmplărilor umbră pribeagă
desțelenire apusului
acel țipăt al tău îmi împletește cununa tăcerii în trei
acea clipă în care zgâriat-ai spatele sorții
încrustată mi-a rămas în călcâi
o duc cu mine abur al pașilor
cum Prometeu își ducea tot Caucazul
în inelul de fier
într-un numar îngemănând pământul și cerul
m-ai lepădat
de sub cingătorile lacrimii.
Poezie:
Comentarii aleatorii