Îți vei aminti cândva de râpa capricioasă,
din care s-au înălțat miresme înfiorate,
din când în când, pasărea învaluită
de ape și amorteala: penajul de iarnă.

Îți vei aminti de darurile pământului:
parfumurile irascibile, filoanele de aur,
ierburile tufișului, smintitele rădăcini,
spinii ca niște săbii vrăjite.

Îți vei aminti buchetul dăruit,
buchetul de umbre și apele tăcute,
buchetul ca o faleză înspumată.

A fost ca fost niciodată sau dintotdeauna;
să mergem acolo unde nimic nu ne-așteaptă
și unde ne vom împlini toate așteptările.

Sonet IV

Recordarás aquella quebrada caprichosa
a donde los aromas palpitantes treparon,
de cuando en cuando un pájaro vestido
con agua y lentitud: traje de invierno.

Recordarás los dones de la tierra:
irascible fragancia, barro de oro,
hierbas del matorral, locas raíces,
sortílegas espinas como espadas.

Recordarás el ramo que trajiste,
ramo de sombra y agua con silencio,
ramo como una piedra con espuma.

Y aquella vez fue como nunca y siempre:
vamos allí donde no espera nada
y hallamos todo lo que está esperando.