anna -
mamei
de câte ori cad poduri peste înserare
ai un țipăt pe umărul stâng
umbli cu semnul neputinței pe frunte
cu privirea goală ca o roată fără spițe
nu mai știi de unde vine lumina
căci mâinile îți sunt atât de firave
n-au prins niciodată daruri căzute din cer
de o viață stai și aștepți
nici cărți nu mai citești
citești doar fața aspră a lumii în trecere
acum fiul tău s-a întors
dar tu tot cu mâinile goale îți acoperi rănile
Poezie:
Comentarii
uite
yester -
un vers care te definește cel mai bine, un vers care se coboară și se simplifică în mine: [I[citești doar fața aspră a lumii în trecere. un text de o sensibilitate evidentă, Nuța.
...
Imparateasa -
fiecare text pe care-l scrii parcă ar trebui citit în șoaptă pentru că arată un univers de sticlă. și trebuie protejat acest univers, așa cum și regăsirile trebuie păstrate adânc.