din coada sfinxului fă vrej
să muște cerul de gâtlej
un bici să rupă carnea gurii
și ochiul îndreptat măsurii
în nemișcatul trupului de leu
să-ți scurmi pe brânci mausoleu
sub labe capul să-l supui
împărăției nimănui
aruncă bobul de muștar
pipernicit în buzunar
născu-se-va teluric chip
înfășurat în solz de cip
cu barba răsfirată-n harduri
și trup împlătoșat în carduri
un rai înzăbrelit în smârc
cuvântul preschimbat în sfârc
în stivuiri de piramidă
omida fecundând omidă.
Poezie:
Comentarii aleatorii