dimineaţa stătea întinsă pe botul unui câine
un cor de copii străbătea drumul
peste revere de ceaţă

voiam să ating o carte nouă
să tresar
(aşa cum găseam dulciuri şi haine noi
ascunse de mama în dulapuri)

bărbatul care mă privea citind
avea un fel delicat
de a negocia cu întâmplarea

când te prăbuşeşti în lumină
ridici ochii, mi-a spus
întunericul nebuniei
îţi atârnă inima pe jumătate
în colivie
jumătate de marginea podului

avea încălţări pline cu apă
şi o memorie prea lungă
pentru drumul său