tincuta -
Ciocane loveau în oasele de plumb
mătasea aluneca printre cuvinte
la început nu știam să strig
vocea îmi pierise de la atâta
lumină albă
soarele nu se arăta prea des
în visul meu
obosise
curgea pe o fereastră
mut ca și peștii
eu înnodam nopțile așteptând
să-mi crească degetele până la lună
Poezie:
Comentarii
Aranca -
primul vers e prea dur pentru metafora finalului, ușor nichitian.
Younger Sister -
Poemul tău are o candoare deosebită. Felul în care pătrunde lumina în acet suflet deschis înspre ea este unic. Textul este o metaforă bine legată într- o prozodie simplă dar emoționantă. Remarc finalul: "eu înnodam nopțile așteptând să-mi crească degetele până la lună".
tincuta -
Marina, Lea, mulțumesc de trecere!
lucian -
metafore strict ecletice propuse unei epoci contractorii mentalitatii alegorice.
queen margot -
extrem de muzical poemul tau. si are ceva inefabil. poate degetele alea ale lui E.T. cine mai stie?
tincuta -
Degetele mele cresc în fiecare seară până la lună ca să o poată gâdila sub bărbie. Ea râde cu glas de copil atunci când are vreme de mine :)
Aranca -
și aripile lui nichita creșteau până la cer...
mladitza -
Deși e o poezie în care lumina pătrunde ca o avalanșa, Tincuța își păstrează nota ei de autenticitate, printr-o elegantă tristețe. Da, puctual, ne poate trimite ușor și la Nichita Stănescu. Și aceasta se întâmplă nu pentru că și-ar fi propus Tincuța. Există coincidențe de sensibilitate poetică. Și, nu mai știu acum cine (era un critic sau un poet sau nici nu mai are importanta ce era) spunea că e foarte greu să fii nichitscian. E o utopie. Ofer Ticuței o peniță îndeosebi pentru "eu înnodam nopțile așteptând/ să-mi crească degetele până la lună". Pentru că mi-a oferit iluzia de a îmbrățișa cu melancolie, visul.
tincuta -
Mulțumesc pentru peniță! Și pentru avalanșa de lumină pe care ai remarcat-o!