Sixtus -
Căci ne-am ascuns Prințesă în spațiul neștiut
Ce își găsește locul adânc între cuvinte
Precum singurătate unui poem pierdut
Prin înțelesuri clare dispare și ne minte
Și-n biblioteci fantaste când îngerii prin cărți
Topologia morții o-ntind acuma vastă
Încolăcite viperi simțim cum ne adastă
Când Prințul rătăcește pe-nscrisul unor hărți
Pierzându-se-n desișul întregului prin părți
Sub care vag tresare iubirea noastră castă
Poezie:
Comentarii
hialin -
Prozodia este buna , textul destul de reusit. "Printesa" si "printul" intra in legatura cu "bibliotecile fantaste". Ma cam pierde triunghiul printesa, eu-liric, print prin modul de adresare(direct catre printesa, printul pierdut in harti...) Ialin
Sixtus -
Așa cum am mai spus și altă dată, eu mă cam joc cu poezia și, în consecință, nici ea nu mă prea ia în serios. Aici am încercat un experiment. Să introduc în „prozodie” unii termeni „matematici” , adică „topologie” și treaba cu „întregul și părțile”, despre care se știe că într-o ‚mulțime”, numărul „părților” sale este mai mare decȃt numărul elementelor mulțimii. Și am vrut ca, fără să schimb prea mult sensul „matematic”, să-l fac să „sune” și „liric”. Mai amintesc că „topologia” are de-a face cu „mulțimi deschise” (nu intru în amănunte) iar „topologia morții” mi s-a părut o alăturare sugestivă. Prin urmare, atȃta timp cȃt „jocul” meu poetic nu a distonat, după părerea celui care a trimis mesajului anterior, e O.K.. Un astfel de „mod” de a scrie poezie, se dorește și o replică pentru Luminița Suse și pentru Doru Lubov, pe care, în comentarii anterioare, i-am criticat, pe prima: că introduce, numai uneori e drept, în poezie noțiuni „matematice” care nu se integrează în text; iar pe al doilea că face același lucru cu niscai noțiuni „filosofice” care, deși par a se integra, dau textului o anumită tentă prea abstractă, „tăind” din „lirism”. M-ar interesa o discuție pe astfel de teme. Cine răspunde la apel?
hialin -
In textul de fata tenta matematica nu este usor sesizabila pentru ca motivul aparent al fantasticului acapareaza ideea. Depinde foarte mult si de aspectul cantitativ al terminologiei matematice. Voi da un exemplu al Adelinei Ionescu (copy/paste de pe alt site) " Undeva, într-un Timp… (Zaruri inegale) Undeva, într-un Timp arcuit pe tãcere - un balans bicuspid între lumi indecise - în preludiu de unghi, douã drepte promise infinitului orb îi cerșesc alte sfere. Undeva, într-un Timp, timp al formelor goale, integrale de doi stau sub semn de-ndoialã, când o umbrã de con cu rotiri în spiralã, în matricea destin sapã clipe egale. Undeva, într-un Timp - veșniciei concentric - gândul unghiului drept și a cercului formã se rãsfrâng pe contur, umbra lor cuneiformã rãmânând, oarecum, într-un timp geometric. Dinspre Timpul din noi, mã privesc și încerc pas în unghi, dans în cerc, sã-nțeleg semn de doi… " in care, datorita faptului ca sunt numerosi termenii, tenta matematica devine un scop in sine. Pentru sustinerea acestei conversatii cred ca ar fi mai indicat ca si dumneavoastra sa postati in subsolul acestor comentarii niste linkuri catre comentariile facute Luminitei Suse si lui Doru Lubov de care ati amintit anterior. Ialin
Aranca -
Adevărul că poeziile Luminiței Suse și ale lui Doru Lubov vă incită și le oferiți o cu totul altă cotă decât celorlalte poeme tocmai pentru structura lor "genetică". Mie poemul prezentat aici nu mi s-a părut o replică la cei doi ci un exercițiu topologic al efemerului de sine-stătător. Raporturile dintre teoria suprafețelor fantaste și filosofie par incerte, nefinisate, abia sugerate.
Sixtus -
Aranca, Textul (meu) am dorit să deschidă o discuție. Asupra unei probleme de principiu. Faptul că am plecat de la el este doar un pretext. Atenție, am spus că Luminița Suse introduce „numai uneori” noțiuni „matematice” care nu se integrează în text. Exemplu în care autoarea citată utilizează un „cadru matematic” reușind să realizeze o poezie de excepție este ’ombra mai fu cara ed soave più’ pe care, la locul potrivit, am încercat s-o comentez în sensul celor de mai sus. Și, cred că în acest caz, o formă”impusă” (ca de altfel și în cazul unui sonet, de exemplu) care, cu atȃt mai mult cu cȃt este „impusă”, lasă textul să răsufle sugerȃnd poetic, duce la o reușită certă. Ȋn opoziție, de exemplu, cu ’ yerba maté fierbinte’, de aceeași autoare, unde o serie de noțiuni „matematice”, cărora li se schimbb sensul, nu spun nimic. Dar, evident, orice interpretare este subiectivă. Asta, cred, că nu înseamnă să ne abținem de la interpretări atunci cȃnd nu sunt rău voitoare. Indiferent cine e autorul. Și, indiferent de faptul că, prin excepție, ni se pare că mai dă și el, din cȃnd, în cȃnd, cȃte un rateu. Hialin, Exemplu pe care îl dai (referitor la poezia Adelinei Ionescu), este, într-adevăr, edificativ despre modul în care se pot utiliza noțiuni matematice într-un text „poetic” care-și merită calificativul. Spre deosebire de al subsemnatului despre care, am menționat, este doar un experiment pt. a provoca o discuție. Mulțumesc că ați răspuns provocării mele.