când l-am întâlnit, pășea pe covoare de sticlă
reconstituia trupul iubirii din fum
în prag ori în spatele mesei așteptând
aproape ritualic lăsa țigara să ardă până la capăt
rug păgân
firul ei de ață înălțându-se a om
își cuprindea cu palmele fruntea a migrenă
a singurătate acceptată
matură
fără împotriviri
lua pământul în palme cântărindu-l ca pe un bulgăre de aur
noaptea și-l presura pe piept
îl auzea cum ticăie a povești de demult
atunci de chircea în el icnind
cum se impotrivesc vulturii sub rafale de vânt
deschidea brusc fereastra lăsând să-l inunde stelele
le gusta de parcă ar fi fost bucăți de turtă dulce
nu mai simțea covorul de cioburi
ci o mână albă care împletea din sufletul lui minuni
nu trebuia să-și mai adune medaliile de pe un câmp de război,
ruginite scuturi persane
nu trebuia să-și mai îngroape ochii a oedip
lăsa să-l treiere liniștea
și-n urmă venea plutind pe o perină mare cu canafi de lapis lazuli
pielea lui cea de toate zilele
brodată cu pene din feluritele păsări câte sunt pe pământ
păstrăvul și-a stors ciorchinele să ude macii
înot în tine, ai mai puțin cu o mască
eu nu încep unde te sfârșești, ci vin din tine
așa cum din piatra aruncată-n adâncuri ies cercuri
m-am întors deși nu am plecat niciodată,
tempera de kelaro, 20 aprilie 2008
Comentarii
francisc -
unul din textele credibile, a carui logica am urmarit o in cele 3 strofe - de la intalnirea celui care exista undeva in minte in lucruri sau in cuvinte pana la recunoasterea faptului ca propria existenta deriva din aceea. insa, la nivelul limbajului unele comparatii mi s au parut retusabile. cum ar fi cea dintre icnire si vulturi, dintre persani si oedip ( cred ca se poate renunta la ac referinte culturale, care contextualizeaza prea mult, fara a dauna textului), plus trecerea, brusca pt cititor, de la zbor la inot (adica de la pasari la pastrav, carele si el zboara, desigur)
Virgil -
- consider repetarea formulei de genul "înălțându-se a om", "fruntea a migrenă", "a singurătate acceptată", "ticăie a povești de demult", "ochii a oedip", etc, oarecum daunatoare pentru text. aproape ca te face sa crezi ca autorul a descoperit o formula si o tot foloseste numai pentru ca ii place cum suna. - "noaptea și-l presura pe piept", nu am auzit de verbul "a presura". din cite stiu "presura" este o pasare. probabil s-a intentionat verbul "a presăra". - "atunci de chircea în el". probabil sa s-a vrut "atunci se chircea în el". o mai mare exigenta la editarea textului nu cred ca ar dauna. - "le gusta de parcă ar fi fost bucăți de turtă dulce", mi se pare relativ infantil. - "perina", mi se pare un regionalism relativ neinspirat. - "canafi de lapis lazuli", imi suna oarecum absurd daca nu ridicol. pentru ca "lapis lazuli" este o piatra, un mineral. "canafi de lapis lazuli" suna aiurea. probabil s-a vrut a se sugera culoarea. dar s-a obtinut altceva. - "păstrăvul și-a stors ciorchinele să ude macii", nu stiu ce sa spun. probabil ca unii cred ca pot scrie orice si sa numeasca aia poezie. dar totusi trebuie sa existe o limita. a absurdului. - ultima strofa mi se pare cea mai reusita. desi as fi inlocuit "așa cum din piatra aruncată-n adâncuri ies cercuri" cu "așa cum din piatra aruncată-n adâncuri se nasc cercuri"
bobadil -
Imi place ritmul interior din acesta repetitie "a"... plus desenul. Andu
vladimir -
"deschidea brusc fereastra lăsând să-l inunde stelele le gusta de parcă ar fi fost bucăți de turtă dulce nu mai simțea covorul de cioburi ci o mână albă care împletea din sufletul lui minuni"... una dintre formularile reusite ale acestui text.
queen margot -
mie imi place poemul asa cum e. poate maine o sa/l ard, o sa/l schimb, o sa/l pun intr/un scrin negru sa mucegaiasca. fiecare din voi il receptati prin prisma proprie, pentru unii nu e bun pentru altii e mediocru altora le place. nu stiu, il las asa pentru ca e cel mai aproape de adevarul meu interior. ca tehnica poetica, e perfectibil. Domnilor, va multumesc pentru lectura si sugestii, o sa meditez asupra lor in eventualitatea in care acest poem va fi intr/o carte si nu doar un exercitiu de condei. queen Margot