Ani -
șuvițe- rug aprins
de cuvinte, de dragoste,
împrăștiate
pe
tărâmul tăcerii...
de aici
un ghem din sunete de clopot
se rostogolește
înaintea ușilor de cristal:
și-a lipit inima de inima lui
Marcel...;
un pulover dintr-un albastru infinit
i-a tricotat.
nu s-a temut de furtuni:
a aruncat peste umăr
rujul-
cântecului să-i dea aripi de înger.
a aruncat și
fardul roz de obraji:
nopțile cu clar de lună
să nu mai cunoască tulburarea despărțirii.
a pietruit drumurile cu lacrimi de dor.
ai despicat pietrele cu puritatea și profunzimea glasului.
ai ridicat răniți din tranșee cu bucuria emanată din suflet.
chiar dacă nu știi nici măcar
să cazi în genunchi,
nu-i nimic.
o facem noi, în fața ta.
Poezie:
Comentarii
Cosmacpan -
Avec Mes Souvenirs J`ai Allume Le Feu Mes Shagrins, Mes Plaisirs, Je N`ai Plus Besoin D`eux Balaye Les Amours Avec Leurs Tremolos Balaye Pour Toujours Je Reparas A Zero
Ani -
destinul, întotdeauna o lua înainte-de aceea toate puloverele rămâneau neterminate. îi era dor de iubire. când o întâlnea-ce-i drept-destul de rar, o respira prin toți porii. a avut norocul să întâlnească prieteni deosebiți. a lăsat urme în urmă: a descoperit și încurajat alte talente. micuță, fragilă a tranformat durerea în tril de ciocârlie. ******************************************** Cosma, multumesc pentru reamintirea unor versuri celebre.
Cosmacpan -
plecand de la acele versuri o alta intoarcere de condei... O voce Non, je ne regrette rien Căci tot ce am primit, am meritat, Și râs și lacrimi. Virtute și păcat, Mi-am oferit. Cât am putut am dat. Spăla-mă-voi de tot. Destinul mi-am urmat. C’est paye, balaye, oublie, Mi-am cumpărat tristețile de mai târziu Din fiece moment, plăcere am cules Și-n rug de pheonix tainic m-am ales Lăsând uitarea să mă stingă. Avec mes souvenirs În viscolul sfârșitului eu mă retrag, Și clipele ce-mi aparțin le răsfoiesc cu drag. Un chip, o voce, o trăire aleasă Revin la viață din uitarea deasă.
Ani -
Foarte frumoase versuri. In numele Edithei, multumesc.
Ani -
Nota. Versurile " chiar dacă nu știi nici măcar să cazi în genunchi," fac aluzie la cântecul "MONSIEUR SAINT-PIERRE": "Y'a pas à dire j'aimais la vie, Mais maintenant ça m'avance à quoi, Me voilà toute froide et toute raidie Entre quatre planches de bois. Vraiment mon âme n'est pas fière Devant la porte de cristal Où j'entrevois derrière Saint-Pierre Une éternité d'idéal, Je ne suis qu'une âme de rien du tout, Je ne sais même pas me mettre à genoux."